Acest site este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 - „Investeşte în oameni!”.
Fundația PAEM ALBA
FUNDAŢIA PAEM ALBA este o organizaţie nonprofit cu tradiţie în mediul neguvernamental local şi regional. Cu o experienţă de peste 15 ani în domeniu, FUNDAŢIA PAEM ALBA este promotorul dezvoltării economice şi sociale durabile la nivel regional, prin elaborarea şi implementarea de proiecte în domeniul socio-economic, protecţia mediului înconjurător, participare publică, tineret, politici de educaţie şi de sănătate.
Toate activităţile desfăşurate de către cei 45 de angajaţi şi 20 de voluntari ai FUNDAŢIEI PAEM ALBA servesc scopului organizaţiei de a identifica, concepe şi implementa acţiuni vizând dezvoltarea economică şi socială la nivel regional.
Gestionând un buget de peste 10.000.000 euro, FUNDAŢIA PAEM ALBA este unul dintre cei mai importanţi beneficiari ai programelor cu finanţare nerambursabilă din judeţului Alba, având implementate sau în implementare, în calitate de Solicitant sau Partener peste 30 de proiecte cu finanţare europeană, dintre care menţionăm:„O nouă viaţă la ţară – O9 VITA”, „Romii crează întreprinderi sociale de reciclare a materialelor de ambalaj ROMA-RE” „Creşterea competitivităţii economice şi ocuparea forţei de muncă din spaţiul rural”, „Asistenţă pentru ocupare, calificare şi acces pe piaţa muncii – APOCA 2010”, „Ocupare activă şi sustenabilă în mediul rural”, „Centrul de creşterea competitivităţii economice şi ocuparea forţei de muncă din spaţiul rural al judeţului Alba (CEDERA)”, „Centrul EUROPE DIRECT Alba Iulia”, „Acceptă-mă! Şi eu pot sa muncesc”, „Biroul de Consiliere pentru Cetăţeni - Alba Iulia”, „Centru de Resurse pentru ONG - CERES ALBA”.
Implicarea, seriozitatea şi profesionalismul dovedit de către angajaţii şi colaboratorii FUNDAŢIEI PAEM ALBA în toate acţiunile întreprinse au generat o serie de colaborări, vizite şi schimburi de experienţă cu organizaţii importante la nivel intern şi internaţional. În cadrul unor activităţi organizate, FUNDAŢIA PAEM ALBA a beneficiat de vizitele unor importante personalităţi, dintre care menţionăm vizita d-lui Jonathan Scheele, şeful Delegaţiei UE in România, care a apreciat activitatea desfăşurată de membrii organizaţiei. Încrederea acordată de forurile internaţionale organizaţiei noastre este demostrată şi de obţinerea de către FUNDAŢIA PAEM ALBA a unei finanţări directe de la Delegatia/Reprezentanta Comisiei Europene în România pentru implementarea proiectului Europe Direct. O activitate foarte interesantă a fost şi schimbul de experienţă dintre FUNDAŢIA PAEM ALBA şi binecunoscuta organizaţie PEACE CORP, în urma căruia un voluntar din partea PEACE CORP ne-a împărtăşit experienţa organizaţiei americane în domeniul voluntariatului.
Dovadă a implicării permanente a FUNDAŢIEI PAEM ALBA în activităţi cu caracter socio-economic, educativ, de promovare a politicilor publice şi principiilor democratice sunt şi afilierile FUNDAŢIEI la organizaţii active, de renume din România, precum: Consiliul Economic si Social al Romaniei, RONOR – Reţeaua Organizaţiilor Neguvernamentale de Ocupare din Romania, Reţeaua Naţională a Multiplicatorilor de Informaţie Europeană, „Mişcarea Europeană” – secţiunea română, Asociaţia Naţională a Birourilor de Consiliere pentru Cetăţeni, Asociaţia Centrelor EUROPA, Reţeaua GEN (Gender Equality Network – Romania) şi Federaţia ONG-urilor din jud. Alba.
Pe lângă proiectele cu finanţare europeană aflate în implementare, FUNDAŢIA PAEM ALBA oferă o serie de serviciile cu caracter permanent dintre care menţionăm:
- serviciul de informare, consiliere şi serviciul de mediere a muncii pe piaţa internă, acreditat în condiţiile legii,
- serviciul de formare profesională, prin care toţi cei interesaţi au posibilitatea de a urma cursuri de iniţiere/perfecţionare/formare profesională în următoarele domenii: manager de proiect, administrator pensiune turistică, expert achiziţii publice, expert accesare fonduri structurale şi de coeziune europene, viticultor şi preparator produse din carne şi peşte, toate aceste cursuri fiind autorizate CNFPA,
- servicii de consultanţă în domeniul accesării fondurilor europene şi în managementul proiectelor cu finanţare europeană, care se adresează persoanelor fizice, persoanelor juridice, ONG-urilor, administraţiei publice locale şi altor factori interesaţi.
Ca recunoaştere a activităţii desfăşurate până în prezent, FUNDAŢIA PAEM ALBA va obţine în scurt timp statutul de utilitate publică, statut privilegiat acordat unei categorii speciale de organizaţii neguvernamentale a căror activitate se consideră a fi prestată în beneficiul publicului larg, al societăţii în general.
CAUTARE
AUTENTIFICARE
NOUTATI
PARTENERI
STATISTICI
Utilizatori autentificaţi: 0
Vizitatori: 1
Cei mai mulţi vizitatori la un moment dat: 131 persoane
(Vineri, 27 Ianuarie 2023)